MENIU
Cosul tau

Cerere retur

Această politică explică dreptul dumneavoastră de retragere din contractele încheiate pe Suplimente.ro, în conformitate cu OUG nr. 34/2014 privind drepturile consumatorilor în cadrul contractelor încheiate cu profesioniștii, cu modificările și completările ulterioare, inclusiv cele aduse prin OUG nr. 18/2026.

Vânzătorul este SC GetFIT Shop SRL, cu sediul în București, Str. Panselelor nr. 6, CUI RO28922337, înregistrată în Registrul Comerțului cu nr. J40/9100/2011.

Dreptul de retragere

Aveți dreptul de a vă retrage din contract în termen de 14 zile calendaristice, fără a invoca vreun motiv și fără penalități.

Termenul de retragere expiră după 14 zile calendaristice de la data la care dumneavoastră sau o terță parte indicată de dumneavoastră, alta decât transportatorul, intrați în posesia fizică a produselor. Dacă produsele dintr-o comandă sunt livrate separat, termenul curge de la primirea ultimului produs.

Dreptul de retragere se aplică consumatorilor, adică persoanelor fizice care cumpără în scopuri din afara activității lor comerciale, industriale, artizanale sau liberale.

Cum vă retrageți din contract

Pentru a vă exercita dreptul de retragere, trebuie să ne informați cu privire la decizia dumneavoastră printr-o declarație neechivocă, folosind una dintre variantele de mai jos:

  • Online, prin funcția de retragere de pe site: Retrageți-vă din contract aici. Completați numele, numărul comenzii și adresa de e-mail la care doriți să primiți confirmarea, apoi confirmați retragerea. Vă trimitem fără întârziere, pe e-mail, confirmarea de primire, cu conținutul declarației dumneavoastră și data și ora transmiterii acesteia.
  • Prin e-mail, la adresa suplimente@suplimente.ro.
  • Prin poștă sau curier, la adresa: SC GetFIT Shop SRL, Str. Cuza Vodă nr. 58, Sector 4, București, cod poștal 040285.

Puteți folosi modelul de formular de retragere de la finalul acestei pagini, însă acest lucru nu este obligatoriu. Termenul de retragere este respectat dacă ne trimiteți comunicarea privind exercitarea dreptului de retragere înainte de expirarea celor 14 zile.

Pentru asistență ne puteți contacta și telefonic, la 0735 530 450, de luni până vineri, între orele 11:00 și 18:00.

Returnarea produselor

  • Trimiteți produsele fără întârzieri nejustificate și cel târziu în 14 zile calendaristice de la data la care ne-ați comunicat decizia de retragere. Termenul este respectat dacă expediați produsele înainte de expirarea celor 14 zile.
  • Adresa de retur este: SC GetFIT Shop SRL, Str. Cuza Vodă nr. 58 (zona Budapesta, Pasaj Mărășești), Sector 4, București, cod poștal 040285.
  • Coletele se trimit prin curier, cu transportul plătit de expeditor și fără ramburs. Coletele trimise cu ramburs sau cu plata transportului la destinatar nu pot fi acceptate.
  • Costurile directe ale returnării produselor sunt suportate de dumneavoastră.
  • Vă rugăm să ambalați produsele astfel încât să nu se deterioreze în timpul transportului, de preferință în ambalajul original (chiar dacă acesta este deteriorat), și să menționați numărul comenzii.

Puteți manipula produsele doar în măsura necesară pentru a le stabili natura, caracteristicile și funcționarea. Răspundeți numai pentru diminuarea valorii produselor care rezultă din manipulări, altele decât cele necesare în acest scop.

Excepții de la dreptul de retragere

Potrivit art. 16 lit. e) din OUG nr. 34/2014, dreptul de retragere nu se aplică produselor sigilate care nu pot fi returnate din motive de protecție a sănătății sau din motive de igienă și care au fost desigilate după livrare.

Suplimentele alimentare, pudrele proteice și celelalte produse destinate consumului au, de regulă, un sigiliu de protecție (de exemplu folia de sub capac sau sigiliul ambalajului). Dacă sigiliul a fost îndepărtat sau deteriorat după livrare, aceste produse nu mai pot fi returnate prin exercitarea dreptului de retragere.

Rambursarea sumelor plătite

  • Vă rambursăm toate sumele primite de la dumneavoastră, inclusiv costul livrării inițiale, fără întârzieri nejustificate și în cel mult 14 zile calendaristice de la data la care am fost informați despre decizia dumneavoastră de retragere. Nu se rambursează costurile suplimentare generate de alegerea unei alte modalități de livrare decât cea standard, cea mai ieftină, oferită de noi.
  • Rambursarea se face prin aceeași modalitate de plată pe care ați folosit-o la comandă, cu excepția cazului în care ați convenit în mod expres altfel. Pentru comenzile plătite ramburs, suma se returnează prin transfer bancar, în contul pe care ni-l indicați. Nu percepem niciun comision pentru rambursare.
  • Putem amâna rambursarea până la primirea produselor sau până când ne transmiteți dovada expedierii lor, dacă aceasta intervine mai devreme.

Produse deteriorate, defecte sau livrate greșit

Dacă ați primit un produs deteriorat în timpul transportului, cu defecte vizibile sau diferit de cel comandat, vă rugăm să ne anunțați cât mai curând, prin e-mail sau telefonic, precizând problema constatată. În aceste situații, produsul poate fi returnat sau înlocuit, iar costurile de transport sunt suportate de noi. Aceste cazuri nu reprezintă o retragere din contract și nu vă afectează drepturile privind conformitatea produselor, prevăzute de OUG nr. 140/2021.

Model de formular de retragere

(completați și trimiteți acest formular numai dacă doriți să vă retrageți din contract)

Către: SC GetFIT Shop SRL, Str. Cuza Vodă nr. 58, Sector 4, București, cod poștal 040285, e-mail: suplimente@suplimente.ro

Vă informez prin prezenta cu privire la retragerea mea din contractul referitor la vânzarea următoarelor produse: ..............................

Comandate la data: .................... / primite la data: ....................

Numărul comenzii: ....................

Numele consumatorului: ..............................

Adresa consumatorului: ..............................

Contul IBAN pentru rambursare (pentru comenzile plătite ramburs): ..............................

Semnătura consumatorului (doar dacă formularul este transmis pe hârtie): ....................

Data: ....................

Reclamații

Pentru orice nemulțumire ne puteți contacta la suplimente@suplimente.ro sau la 0735 530 450. De asemenea, vă puteți adresa Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), inclusiv prin procedura de soluționare alternativă a litigiilor: reclamatiisal.anpc.ro (se deschide într-o filă nouă).

Ultima actualizare: 25.09.2026.