Ce sunt antioxidanţii?
Antioxidanţii sunt substanţe ce apară organismul de efectele dăunatoare ale radicalilor liberi ce atacă şi deteriorează, în permanenţă, celulele organismului. Radicalii liberi se formează în urma proceselor de oxidare ce au loc în corpul nostru. Aceste procese de oxidare se realizează atât datorită factorilor externi precum radiţiile, poluarea, aditivii alimentari, uleiurile vegetale hidrogenate (ex: margarină), cât şi supunerii organismului la un stres prelungit (atât fizic cât şi psihic).
Acţiunea radicalilor liberi asupra organsimului este confundată cu efectul procesului cronologic asupra acestuia, precum: ridarea pielii, pete pigmentare, cataracta, artrita, îngroşarea arterelor, bolile de inimă, glaucomul, pierderea memoriei, cancer sau alte stari degenerative.
Cercetătorii au ajuns la concluzia că senescenţa este un proces biologic cauzat de acţiunea radicalilor liberi asupra organismului, aceştia distrugând celulele sănătoase lucru care duce în final la ceea ce noi numim îmbătrânire.
Ce este Astaxantina?
Carotenoizii sunt pigmenţi organici care se află în cromoplastele plantelor, algelor, ciupercilor sau bacteriilor şi au acţiune antioxidantă. Astaxantina este un pigment roşu, solubil în grăsime ce se găseşte în alge, drojdie de bere, în carnea de somon, păstrăv, creveţi, crustacee şi a unor păsări.
Astaxantina este cel mai puternic antioxidant natural!
Conform studiilor, cercetătorii au descoperit ca Astaxantina luptă împotriva radicalilor liberi de 550 de ori mai puternic decât vitamina E, de 60 de ori mai puternic decât vitamina C, de 53 de ori mai puternic decât beta-carotenul, de 18 ori mai puternic decât pycnogenolul şi de 14 ori mai puternic decât luteina. Toţi antioxidanţii enumeraţi mai sus au deja o istorie consacrată în ceea ce priveşte lupta împotriva radicalilor liberi, iar datele obţinute în urma studiilor efectuate indică un singur lucru, acela că Astaxantina este cel mai puternic antioxidant natural cunoscut de cercetători!
Astaxantina: regina carotenoidelor!
Somonii înoată prin râurile învolburate, în amonte, urcând cascade, timp de 7 zile, 160 de kilometrii fară oprire pentru a-si depune ouăle. Capacitatea lor de a face acest efort eroic se datorează unui singur lucru, Astaxantina naturală!
Cea mai mare concentraţie de Astaxantină se gaseşte în muşchii somonilor, singura specie de pe planetă care poate depune acest efort imens, aproape imposibil de imaginat. Cercetătorii au teoretizat că acestă capacitate a somonilor este datorată concentraţiei ridicate de Astaxantină din muschii lor.
Exerciţiile fizice provoacă o mare oxidare a muschilor, dar prin folosirea unui antioxidant puternic precum Astaxantina, se previne oxidarea ţesuturilor musculare. Astfel, muşchii pot da un randament superior, ajutându-vă să vă depăşiţi limitele.
Acest lucru s-a întamplat şi cu Max Burdick, care este un vechi participant la triatlon. Triatlonul este cel mai dur concurs sportiv de anduranţă, fiind format din 3 probe: înot (3,9 km), bicicletă (180 km) şi apoi alergat (42,2 km). Toate cele 3 probe sunt consecutive!
Cu adevarat interesant este faptul că Max, până la varsta de 75 de ani, nu a reuşit să termine niciodată acest concurs. După ce a descoperit Astaxantina naturală a început suplimentarea acesteia cu 2 capsule zilnic, iar la 75 de ani a participat din nou la triatlon, reuşind să termine cursa. De atunci Max a mai participiat de 3 ori la acest concurs şi de fiecare dată l-a terminat.
Cu toate acestea, Astaxantina nu este folositoare doar pentru sportivi ci şi pentru cei care nu fac sport în mod constant. Oamenii care au un program încarcat şi doresc să obţină mai mult de la o zi încărcată de muncă pot consuma Astaxantină pentru a fi in formă, mai energici şi pentru a se simţi revigoraţi chiar şi după o astfel de zi, putând să participe şi la alte activităţi în afara celor legate de serviciu, studii etc.
Există suficiente dovezi care indică faptul că ingerarea zilnică a 4 – 8mg de Astaxantină naturală vă oferă mai multa energie, anduranţă si forţă.
Astaxantina ajută şi la protejarea pielii împotriva razelor UV, a poluării, a frigului sau a căldurii. Astaxantina protejează pielea şi îi permite să se regenereze neutralizând radicalii liberi care atacă celulele pielii. În plus, ajută pielea să se refacă după expunerea la radiaţiile solare UVA şi UVB. Radiaţiile UV şi poluanţii din atmosferă au tendinţa să secătuiască pielea de substanţele nutritive necesare menţinerii barierei sale hidrolipidice. Ca urmare, pielea devine uscată şi cu un aspect nesănătos. Astaxantina ajută la creşterea nivelului de hidratare al pielii, îmbunătăţindu-i elasticitatea şi reducând ridurile prin uleiurile sale naturale şi îi reface echilibrul hidrolipidic.
Astaxantina consumată împreună cu vitamina E susţine sănătatea ochilor, îmbunătăţeşte vederea şi împiedică formarea cataractei. Această combinaţie de suplimente (Astaxantină + vitamina E) este recomandată în special celor care petrec mult timp în faţa calculatorului. Un serviciu de 8 ore ce presupune lucrul în faţa monitorului afectează pe termen lung nervul optic (glaucom), de aceea este bine să prevenim aceste afecţiuni.
Astaxantina contracarează radicalii liberi din musculatură şi blochează atacul acestora, protejând muşchii împotriva degenerării. Astaxantina demonstrează astfel două beneficii fizice importante: reducerea deteriorării muşchilor şi creşterea rezistenţei lor la efort prin reducerea nivelului de acid lactic din organism. În plus, Astaxantina ajută nu numai la protejarea muşchilor, ci şi la refacerea mai rapidă a acestora după o activitate fizică intensă.
Beneficiile enumerate mai sus sunt doar o parte din ceea ce oferă suplimentarea cu Astaxantină. Alte efecte ale consumului de Astaxantină sunt:
- Reducerea durerii cauzate de artrită
- Îmbunătăţirea sistemului imunitar al organismului
- Protejarea creierului şi ochilor împotriva radicalilor liberi
- Împiedicarea formării și declanșării bolilor cronice și autoimune
- Stimularea producerii de anticorpi
- Împiedicarea apariției complicațiilor produse de diabetul zaharat
- Îmbunătăţirea vederii şi împiedicarea formării cataractei
- Sprijinirea sănătăţii sistemului cardiovascular
- Împiedicarea accidentelor vasculare și formării trombozelor
- Regularizarea tensiunii arteriale și ritmului cardiac
- Optimizarea nivelurilor de colesterol
- Eliminarea stărilor de stres
- Sprijinirea aparatului reproductiv masculin
- Funcţionarea optimă a muschilor
- Susţinerea organismului împotriva îmbătrânirii
Cum consumăm Astaxantina?
Astaxantina este un pigment solubil în grăsimi ceea ce înseamnă că pentru absorbţia sa totală este necesară contribuţia acizilor biliari, aceştia participând la digestia grăsimilor. Acizii biliari se produc numai când hrana ajunge în intestine. De aceea, trebuie ca întâi să consumăm alimente, pentru ca organismul nostru să producă acizi biliari, şi apoi să folosim Astaxantina. În acest fel aceasta este absorbită corect.
Astaxantina se poate folosi permanent, fără perioade de pauză. Până în prezent nu s-au înregistrat efecte secundare periculoase legate de administrarea Astaxantinei.
Cum se obţine Astaxantina?
Astaxantina se extrage din microalgele de apă dulce Haematococcus Pluvialis. Există culturi de microalge create special pentru obţinerea Astaxantinei. Aceste culturi sunt supravegheate permanent astfel încât extractul obţinut să fie de cea mai bună calitate.











































ce pret au si unde le pot gasi????
Exista pe suplimente.ro Astaxantina – 68 lei (click aici > http://www.suplimente.ro/antioxidanti/astaxanthin-4mg-60-gelule.html).